TE APERI… SAU AI GRIJĂ DE TINE?

Dacă simți că te „lupți” cu celălalt și nu înțelegi ce se întâmplă în realitate, poate merită să privești puțin mai profund ceea ce se întâmplă în timpul unui conflict în cuplu.

De ce o simplă discuție devine, din nimic, un adevărat „câmp de luptă”?

Și te întrebi: Oare ai exagerat tu sau cealaltă persoană?

În realitate, poate fi vorba despre felul în care fiecare dintre noi a învățat să se apere încă din copilărie.

Felul în care reacționăm în conflicte nu apare întotdeauna din ceea ce se întâmplă în prezent. Uneori, reacțiile noastre sunt legate de răni emoționale, experiențe din trecut și mecanisme de apărare pe care le-am învățat pentru a ne simți în siguranță.

AGRESIVITATEA NU ESTE DOAR VIOLENȚĂ FIZICĂ!!!

Când auzim cuvântul agresivitate, ne gândim automat la țipete, lovituri sau jigniri directe, fizice.

Însă agresivitatea emoțională și comportamentele agresive pot avea multe forme subtile:

  • ton ridicat sau ironic;
  • tăcere ostilă;
  • retragere emoțională;
  • critică mascată în „adevăr spus pe față”;
  • victimizare;
  • comportament pasiv-agresiv;
  • atacuri verbale;
  • încercarea de a controla conversația sau partenerul.

Uneori, ceea ce pare atac este, de fapt, o formă de apărare.

Pentru unii, apărarea înseamnă să ridice vocea. Pentru alții, să contraatace imediat sau să se închidă complet.

Într-o relație sănătoasă, nu este important doar ceea ce spunem, ci și felul în care reacționăm atunci când ne simțim răniți, contraziși sau amenințați emoțional.

CE SE ÎNTÂMPLĂ DE FAPT ÎN CONFLICT?

În multe situații, nu ne luptăm unul cu altul.

Ne luptăm cu:

  • frica de respingere;
  • frica de abandon;
  • rușinea;
  • neputința;
  • nesiguranța;
  • nevoia de a avea dreptate pentru a ne simți în siguranță.

Conflictul poate activa sistemul nostru de supraviețuire. Iar când ne simțim amenințați emoțional, reacționăm automat.

Nu mai suntem doi adulți într-o conversație. Suntem doi copii care încearcă să se protejeze.

De aceea, gestionarea conflictelor nu înseamnă doar să învățăm să comunicăm mai frumos. Înseamnă și să înțelegem ce se activează în noi atunci când apare tensiunea.

Uneori, în spatele unei reacții foarte puternice se află o nevoie profundă de siguranță, acceptare sau iubire.

CUM TE APERI TU?

Te invit la reflecție:

Când cineva te contrazice, cum reacționezi?

Ataci?

Te retragi?

Îngheți?

Încerci să controlezi situația?

Ridici vocea?

Devii sarcastic(ă)?

Sau încetezi complet să mai comunici?

Felul în care ne apărăm spune o poveste despre trecutul nostru.

Uneori, poate spune o poveste despre trauma din copilărie, despre mediul în care am crescut și despre modul în care am învățat să gestionăm frica, furia, respingerea sau conflictul.

A deveni conștient de aceste mecanisme este un pas important în autocunoaștere și dezvoltare personală.

CUM AI GRIJĂ DE TINE?

Apărarea este instinctivă.

Dar grija de sine este conștientă.

Să ai grijă de tine în conflict înseamnă:

  • să spui „am nevoie de o pauză”;
  • să recunoști „mă simt rănit/ă” în loc să acuzi;
  • să îți observi reacțiile fără să le justifici automat;
  • să pui limite sănătoase;
  • să îți asculți nevoile emoționale;
  • să alegi dialogul în locul luptei;
  • să revii la conversație atunci când ești suficient de calm(ă) pentru a putea asculta și fi ascultat(ă).

Aceasta este diferența dintre simpla apărare și reglarea emoțională.

Nu înseamnă să nu mai ai conflicte. Înseamnă să înveți să nu te pierzi pe tine în timpul lor.

Un conflict nu trebuie să devină un câmp de luptă.

Poate deveni un spațiu de înțelegere. Poate deveni o ocazie de a descoperi ce se află dincolo de furie, retragere, frică sau tăcere.

Iar dacă observi că aceleași conflicte se repetă, că reacțiile tale sunt foarte intense sau că îți este greu să construiești relații sănătoase, un proces de psihoterapie poate oferi un spațiu sigur pentru a înțelege aceste mecanisme și pentru a învăța forme mai sănătoase de relaționare.

Dar totul începe cu o întrebare sinceră:

Te aperi… sau ai grijă de tine?

 

💜 Amalia Grama

Psiholog & Facilitator Constelații Familiale