“Psihologia este ştiinţa care se ocupă cu fenomenele şi capacităţile psihice, urmărind descrierea şi explicarea acestora în baza descoperirii unui ansamblu de legi, regularităţi sau modalităţi determinative”. Paul Popescu-Neveanu
Evaluarea psihologică este un proces în urma căruia, psihologul clinician evaluează integritatea unei persoane din punct de vedere cognitiv, comportamental și afectiv, stabilește un diagnostic și elaborează un raport de Evaluare Psihologică cerut de cele mai multe ori de Comisiile de Evaluare a Gradului de Handicap, de încadrarea în muncă sau de pensionare etc. Evaluarea are un scop bine definit și implică o serie de instrumente psihologice specifice fiecărei situații în parte.
“Nimic nu este dificil dacă îl spargi în sarcini mici, asimilabile”. Henry Ford
Psihologul clinician nu prescrie medicamente, dar colaborează cu alți specialiști, putând recomanda consultarea unui psihiatru sau neurolog de exemplu, dacă acest lucru este în beneficiul clientului.
Evaluarea psihologică poate fi făcută pentru orice persoană, indiferent de vârstă.
Cabinetul este un cadru optim, care oferă confort şi siguranţă, facilitând deschidere către un dialog verbal şi nonverbal în limite strict confidenţiale, în care psihoterapeutul şi clientul co-creează relaţia terapeutică.
“Oamenii nu sunt afectați de ceea ce li se întâmplă, ci de cum înțeleg ei ceea ce li se întâmplă”. Epictet