RELAȚIA DE CUPLU ȘI NEVOIA DE RECIPROCITATE

RELAȚIA DE CUPLU ȘI NEVOIA DE RECIPROCITATE

CÂND „A DA” DEVINE PREA MULT

Există uneori în noi o parte care spune:

„Nu mai vreau.”

Nu mai vreau să ofer;
Nu mai vreau să fiu disponibilă;
Nu mai vreau să am grijă de toți;
Nu mai vreau să fac mereu primul pas;
Nu mai vreau să repar eu tot;
Nu mai vreau să investesc emoțional într-o relație în care simt că nu primesc mai nimic înapoi.

Și poate că, la prima vedere, această parte pare rece, egoistă, indiferentă sau chiar autosabotantă. Dar dacă, în loc să o judecăm, am asculta-o? Poate că nu încearcă să distrugă relația. Poate încearcă să ne protejeze.

„M-am săturat să tot dau.”

Într-o relație de cuplu, există momente în care unul dintre parteneri poate ajunge să simtă că oferă mai mult decât primește.

Dă timp;
Dă energie;
Dă atenție;
Dă iubire;
Dă înțelegere;
Dă disponibilitate:
Face compromisuri:
Încearcă să repare conflictele.

Și, undeva în interior, apare întrebarea: „Dar pentru mine cine face asta?” Poate că întrebarea aceasta nu a putut fi spusă atunci când trebuia. Poate că ai continuat să oferi, să înțelegi, să ierți și să faci efort pentru relație.

Până când o parte din tine a spus: „Gata. De data aceasta nu mai dau.”

CÂND ÎNTR-O RELAȚIE SIMȚI CĂ DOAR TU OFERI

Uneori nu este vorba despre lipsa iubirii.

Poți să-ți iubești partenerul și, în același timp, să fii epuizată emoțional.

Poți să-ți dorești să rămâi în relație și, în același timp, să nu mai ai energie să faci încă un pas.

Poți să vrei apropiere și, totuși, să te retragi.

Această contradicție poate fi foarte greu de înțeles.

„Dacă îl iubesc, de ce nu mai vreau să ofer?” Pentru că iubirea și epuizarea emoțională pot exista în același timp.

Uneori, retragerea nu apare pentru că nu mai iubim. Apare pentru că am oferit prea mult timp fără să simțim reciprocitate.

PARTEA PROTECTOARE DIN NOI

În perspectiva Internal Family Systems (IFS), putem privi această reacție ca pe o parte protectoare.

Nu este „tot ceea ce sunt eu”. Este o parte din mine care a învățat, la un moment dat, că trebuie să mă protejeze.

Poate a învățat:

„Dacă mă implic prea mult, voi fi epuizată.”

„Dacă ofer mereu, celălalt va ajunge să considere că i se cuvine.”

„Dacă sunt disponibilă tot timpul, nevoile mele vor fi uitate.”

„Dacă fac mereu primul pas, voi ajunge să mă simt respinsă.”

„Dacă mă apropii prea mult, voi fi dezamăgită.”

Și atunci această parte încearcă să prevină repetarea durerii.

Ea spune: „Mai bine mă retrag decât să mai fiu rănită.”

Poate că problema nu este relația. Poate este felul în care ai învățat să iubești.

Uneori spunem: „Nu mai vreau relația asta.”

Dar dacă mergem puțin mai adânc, putem descoperi: „Nu mai vreau să fiu într-o relație în care doar eu ofer.” Și acestea sunt două lucruri foarte diferite.

Poate că nu respingi partenerul. Poate că respingi rolul pe care l-ai avut în relație.

Rolul celui care înțelege mereu;

Al celui care face compromisuri;

Al celui care repară;

Al celui care tace ca să nu înceapă un conflict;

Al celui care oferă iubire chiar și atunci când se simte gol pe dinăuntru.

Poate că nu vrei să pleci. Poate că vrei să nu mai fii nevoit să te pierzi pe tine pentru a păstra relația.

CE SE ÎNTÂMPLĂ CÂND „A DA” DEVINE SINGURA FORMĂ DE IUBIRE?

Există oameni care au învățat foarte devreme că sunt valoroși prin ceea ce oferă.

Sunt cei care ajută;

Cei care rezolvă;

Cei care înțeleg;

Cei care sunt disponibili;

Cei care nu cer prea mult;

Cei care spun: „Lasă, fac eu.” Și, în timp, pot ajunge să creadă că iubirea se obține prin ceea ce fac pentru ceilalți.

Într-o relație de cuplu, acest lucru poate deveni foarte obositor.

Pentru că, dacă am învățat că trebuie să ofer pentru a fi iubit, atunci putem ajunge să nu mai știm să primim.

Să primim afecțiune;

Să primim atenție;

Să primim ajutor;

Să primim iubire;

Să fim susținuți;

Să fim ascultați;

Fără să simțim că trebuie imediat să oferim ceva în schimb.

„Dar eu vreau să primesc.” Poate că, în adâncul tău, îți dorești apropiere.

Vrei să fii iubită;

Vrei să fii apreciată;

Vrei să fii dorită;

Vrei să fii ascultată;

Vrei să simți că partenerul tău te vede;

Vrei să simți că nu ești singură în relație.

Dar există o altă parte care spune: „Da, dar ce vei pierde pentru asta?”

Și aici apare conflictul interior.

O parte spune: „Vreau să mă apropii.”

Alta spune: „Nu mai vreau să fiu rănită.”

O parte spune: „Vreau să iubesc.”

Alta spune: „Nu mai vreau să mă pierd pe mine.”

O parte spune: „Vreau să primesc.”

Alta spune: „Nu mai am încredere că ceea ce primesc nu va trebui plătit cu mine.”

Ce se află în spatele lui „nu mai vreau”?

Poate fi furie;

Poate fi oboseală emoțională;

Poate fi dezamăgire;

Poate fi frică;

Poate fi resentiment;

Poate fi nevoia de limite în relație;

Poate fi o nevoie foarte veche de reciprocitate.

De aceea, în loc să ne întrebăm: „Ce este în neregulă cu mine?” am putea întreba: „Ce încearcă să protejeze această parte din mine?”

Și apoi:

„De ce anume se teme?”

„Ce crede că se va întâmpla dacă mă apropii din nou?”

„Ce am oferit atât de mult timp și am simțit că nu am primit?”

„Ce nevoie a mea a rămas nevăzută?”

„De ce am nevoie pentru a mă simți în siguranță în această relație?”

Poate că această parte nu vrea să dispară. Poate că nu trebuie să o forțăm să tacă.

Poate că are nevoie să audă:

„Te văd.”

„Înțeleg că ai obosit.”

„Înțeleg că ai încercat.”

„Înțeleg că nu mai vrei să fii într-o relație în care doar tu oferi.”

„Nu vreau să te oblig să dai mai mult decât poți.”

„Vreau să învățăm împreună să primim.”

Pentru că vindecarea unei relații nu înseamnă întotdeauna să scăpăm de partea care ne protejează. Uneori înseamnă să-i arătăm că nu mai este singura parte care trebuie să decidă.

DE LA „EU DAU, TU PRIMEȘTI” LA RECIPROCITATE ÎN CUPLU

Poate că avem nevoie să schimbăm definiția iubirii.

Nu:     Eu dau → tu primești.

Și nici:    Tu dai → eu primesc.

Ci: Eu ofer ceva valoros → tu oferi ceva valoros → construim împreună.

Reciprocitatea într-o relație nu înseamnă că fiecare partener trebuie să ofere exact 50% în fiecare zi.

Vor exista momente în care unul are nevoie de mai mult. Și vor exista momente în care celălalt va avea nevoie să fie susținut.

Dar, în timp, ambii parteneri au nevoie să simtă:

„Contează și ce ofer eu.”

„Contează și ce simt eu.”

„Contează și nevoile mele.”

„Nu sunt singur/ă în relația aceasta.”

A pune limite nu înseamnă că nu iubești. Uneori ne este teamă să punem limite în relație pentru că asociem limita cu respingerea.

Dar există o diferență între: „Nu-mi pasă de tine.” și  „Îmi pasă de tine, dar am nevoie să am grijă și de mine.”

Există o diferență între: „Nu mai fac nimic pentru tine.” și:  „Nu mai pot face lucrurile în felul acesta.”

Există o diferență între: „Nu mai vreau relația.” și:  „Nu mai vreau această dinamică în relația noastră.”

Uneori, ceea ce pare o dorință de separare este, de fapt, o dorință profundă de schimbare.

CUM PUTEM ÎNCEPE SĂ SCHIMBĂM DINAMICA DE CUPLU?

Poate nu prin întrebarea: „Cine oferă mai mult?”

Ci prin întrebări precum:

„Ce îți lipsește în relația noastră?”

„Ce simți că oferi și nu este văzut?”

„Ce ai avea nevoie să primești de la mine?”

„Unde simți că te-ai pierdut pe tine?”

„Ce ai vrea să fac diferit?”

„Cum putem să ne apropiem fără ca niciunul dintre noi să se abandoneze pe sine?”

Aceste întrebări pot deschide un spațiu diferit de comunicare în cuplu. Un spațiu în care nu mai încercăm să stabilim cine are dreptate. Ci încercăm să înțelegem ce se întâmplă cu fiecare dintre noi.

Poate că întrebarea adevărată este alta:

Nu: „Cum fac să ofer din nou?” Ci: „Cum pot iubi fără să mă abandonez pe mine?”

Poate că aceasta este una dintre cele mai importante întrebări pe care ni le putem pune într-o relație.

Pentru că nu avem nevoie să alegem între: a fi pentru celălalt  și  a fi pentru noi.

Putem învăța să fim și una, și cealaltă.

Să oferim;

Să primim;

Să spunem DA;

Să spunem NU;

Să fim disponibili;

Și să avem limite;

Să fim generoși. Fără să ne golim;

Să iubim. Fără să ne pierdem.

Iar poate, într-o zi, partea aceea din noi va putea spune:

„Nu mai trebuie să te protejez împotriva tuturor.”

„Putem să oferim fără să ne pierdem.”

„Putem să primim fără să ne simțim vinovați.”

„Putem să iubim fără să ne sacrificăm.”

„Putem să avem grijă de relație fără să încetăm să avem grijă de noi.”

Și poate că atunci nu va mai fi nevoie să alegem între a da și a primi.

Vom putea învăța, în sfârșit, să le facem pe amândouă.

Pentru că o relație sănătoasă nu este despre cine dă mai mult. Este despre doi oameni care învață să fie prezenți, vulnerabili, responsabili și disponibili unul pentru celălalt, fără să se abandoneze pe ei înșiși.

Amalia Grama
Psiholog & Facilitator Constelații Familiale Sistemice