CUM ÎNVEȚI SĂ AI GRIJĂ DE TINE DUPĂ CE AI FOST RĂNIT/Ă ÎNTR-O RELAȚIE?
Să te iubești și să ai grijă de tine după o perioadă în care ai fost desconsiderat/ă, respins/ă sau pus/ă pe ultimul loc de partenerul tău poate fi una dintre cele mai dificile forme de reconstrucție personală. Pentru că nu este suficient să știi, la nivel rațional, că meriți respect. Ai nevoie să înveți, pas cu pas, să te bazezi din nou pe tine, să îți recunoști nevoile și să îți construiești limite sănătoase.
Uneori, cel mai greu lucru nu este să ieși dintr-o relație care te-a rănit. Cel mai greu este să înveți să stai din nou pe propriile picioare.
Să ai încredere în ceea ce simți.
Să spui „nu” fără să te simți vinovată.
Să nu mai accepți lucruri care te rănesc doar pentru a păstra liniștea.
Să înțelegi că grija față de tine nu este egoism.
Și, mai ales, să nu te mai abandonezi pe tine atunci când apare un conflict.
Ce se întâmplă când ai trăit prea mult timp pentru celălalt?
Poate că nici nu îți dai seama când ai început să te lași pe tine la urmă. La început au fost poate mici compromisuri.
Ai tăcut ca să nu înceapă o ceartă. Ai făcut lucruri pe care nu ți le doreai pentru a-i face pe plac.
Ai trecut peste anumite comportamente care te răneau. Ai încercat să înțelegi, să ierți, să repari. Apoi, compromisurile au devenit obișnuință.
Ai început să te întrebi mai întâi:
„Ce are nevoie celălalt?”
și din ce în ce mai rar:
„Ce am nevoie eu?”
În timp, este posibil să ajungi să nu mai știi foarte clar ce simți, ce îți dorești sau ce limite ai.
Nu pentru că nu ai avea aceste lucruri. Ci pentru că, mult timp, nu ai mai fost atentă la ele.
Când începi să te iubești după ce ai fost desconsiderat/ă
A te iubi după o relație în care te-ai simțit respins/ă, ignorat/ă sau desconsiderat/ă nu înseamnă să devii brusc o persoană puternic/ă și sigur/ă pe sine. Uneori, iubirea de sine începe foarte discret. Începe cu momentul în care observi că ceva te doare.
Cu întrebarea:
„Ce se întâmplă cu mine acum?”
Începe atunci când îți dai voie să recunoști că ai fost rănit/ă.
Că anumite lucruri nu ți-au făcut bine. Că ai acceptat poate mai mult decât puteai duce.
Și că, uneori, chiar tu ai continuat să faci lucruri împotriva ta fără să îți dai seama.
Nu pentru că ai vrut să te rănești. Ci pentru că ai învățat să supraviețuiești relației în felul în care ai știut.
De ce un conflict poate face lumea să îți fugă de sub picioare?
Atunci când ai trecut mult timp prin tensiune, nesiguranță sau respingere, un conflict prezent poate reactiva foarte multe emoții.
O simplă discuție poate deveni, în interiorul tău, mult mai mult decât o discuție.
Poate apărea frica:
„O să mă respingă din nou.”
„Dacă spun ce gândesc, o să plece.”
„Poate ar trebui să cedez.”
„Poate eu sunt problema.”
„Trebuie să repar lucrurile imediat.”
Și atunci poate deveni extrem de dificil să îți păstrezi limitele.
Rațional, știi că ai dreptul să spui ce simți.
Emoțional, însă, corpul și mintea pot reacționa ca și cum trebuie să faci orice pentru a restabili siguranța.
De aceea, a pune limite sănătoase într-o relație nu înseamnă doar să știi ce ai voie să accepți.
Înseamnă să înveți să rămâi conectat/ă la tine chiar și atunci când celălalt este supărat/ă, dezamăgit /ă sau nu este de acord cu tine.
Limitele sănătoase nu înseamnă lipsă de iubire
Pentru cineva care a fost obișnuit să se adapteze permanent, stabilirea limitelor poate genera vinovăție.
Poate părea egoist să spui:
„Nu vreau.”
„Nu sunt de acord.”
„Pentru mine acest lucru nu este în regulă.”
„Am nevoie de timp.”
„Nu vreau să continui această discuție în felul acesta.”
Dar limitele nu sunt ziduri construite împotriva celuilalt.
Limitele sănătoase sunt modalitatea prin care îți protejezi spațiul personal, valorile, nevoile și demnitatea!
Poți să iubești pe cineva și, în același timp, să nu accepți orice comportament din partea lui / ei.
Poți să îți pese de relație și să îți pese, în același timp, de tine.
Poți să cauți apropierea fără să renunți la propria identitate.
Cum începi să ai din nou grijă de tine?
Nu este nevoie să schimbi totul într-o singură zi. Poți începe cu lucruri mici.
1. Începe să observi ce simți
Înainte să te întrebi ce ar trebui să faci, întreabă-te:
„Ce simt?”
Furie?
Tristețe?
Teamă?
Rușine?
Vinovăție?
Neputință?
Emoțiile tale nu trebuie să fie eliminate imediat. Ele pot fi mai întâi ascultate și înțelese.
2. Observă când te abandonezi pe tine
Întreabă-te:
„Fac acest lucru pentru că îmi doresc sau pentru că îmi este teamă de reacția celuilalt?”
Este o întrebare simplă, dar foarte importantă.
Pentru că uneori nu alegem ceea ce ne face bine, ci ceea ce ne ajută să evităm conflictul.
3. Învață să spui „NU”
Un „NU” sănătos nu are nevoie întotdeauna de o explicație interminabilă. Nu trebuie să demonstrezi că ai dreptate pentru a avea o limită.
Ai voie să spui că ceva nu îți face bine.
4. Învață să tolerezi disconfortul
Poate că acesta este unul dintre cele mai dificile lucruri. Atunci când începi să pui limite, celălalt s-ar putea să nu fie mulțumit.
Și atunci apare tentația de a renunța la limită pentru ca tensiunea să dispară. Dar uneori, vindecarea presupune să poți rămâne în acel disconfort fără să te abandonezi din nou.
Să fii stabil/ă nu înseamnă să nu te mai clatini
Poate că ai impresia că, pentru a fi bine, trebuie să ajungi într-un punct în care nimic nu te mai afectează. Nu este nevoie.
Poți să ai momente în care te îndoiești de tine. Poți să plângi. Poți să te temi. Poți să nu știi ce decizie să iei. Poți să ai nevoie de sprijin.
Stabilitatea emoțională nu înseamnă absența vulnerabilității.
Înseamnă să poți reveni la tine.
Să te întrebi din nou ce ai nevoie.
Să îți amintești ce este important pentru tine.
Să nu iei fiecare conflict drept dovada că nu ești suficient de bun/ă.
Și să nu confunzi respingerea unei persoane cu valoarea ta ca om!
Poți pierde o relație fără să te pierzi pe tine
Uneori, după o perioadă lungă în care ai încercat să salvezi relația, apare o realizare dureroasă:
nu poți construi singur/ă o relație în care este nevoie de doi oameni!
Poți comunica.
Poți încerca.
Poți învăța.
Poți schimba anumite comportamente.
Poți cere ajutor.
Dar nu poți controla felul în care celălalt alege să se poarte cu tine.
Și poate că una dintre cele mai importante forme de iubire de sine este să înveți să faci diferența dintre:
„Ce pot să schimb la mine?”
și
„Ce nu depinde de mine?”
Acolo începe să apară libertatea.
Întoarcerea către tine
Poate că ai petrecut mult timp încercând să fii suficient/ă pentru cineva.
Suficient de bun/ă.
Suficient de răbdătoare.
Suficient de înțelegătoare.
Suficient de disponibil/ă.
Suficient de atent/ă.
Dar poate că întrebarea importantă nu mai este:
„Cum fac să fiu suficient/ă pentru celălalt?”
Ci:
„Cum învăț să fiu din nou prezent/ă pentru mine?”
De aici poate începe un drum nou. Un drum în care înveți să te asculți.
Să îți recunoști limitele. Să îți accepți vulnerabilitatea.
Să ai grijă de nevoile tale. Să construiești relații în care există respect și reciprocitate.
Și, poate cel mai important, să nu mai confunzi iubirea cu renunțarea la tine.
A avea grijă de tine nu înseamnă să nu mai ai nevoie de nimeni.
Înseamnă să nu mai fii nevoit/ă să te pierzi pe tine pentru a păstra pe cineva lângă tine.
Iar uneori, cel mai important pas către o relație mai sănătoasă cu celălalt este reconstruirea relației cu tine însăți.
Amalia Grama
Psiholog & Facilitator Constelații Familiale
Leave A Comment