CÂND „TREBUIE” DEVINE MODUL ÎN CARE TRĂIM
De unde începe responsabilitatea și unde se termină obligația?
„Trebuie să fii cuminte.”
„Trebuie să faci ce ți se spune.”
„Trebuie să-i mulțumești pe ceilalți.”
„Trebuie să fii puternic/ă.”
„Trebuie să faci ceea ce se așteaptă de la tine.”
Încă din copilărie învățăm reguli despre cum „ar trebui” să fim. Familia, școala, mediul în care creștem și societatea contribuie la formarea noastră și ne transmit valori, norme și comportamente. Iar multe dintre aceste învățături ne sunt utile.
Problema apare atunci când, devenind adulți, nu mai verificăm dacă ceea ce facem ne aparține cu adevărat sau doar repetăm ceea ce am învățat.
Cât din viața mea este alegere și cât este „TREBUIE”?
Uneori, „TREBUIE” devine atât de prezent în viața noastră încât nici nu îl mai observăm.
„Trebuie să fiu disponibil/ă pentru toată lumea.”
„Trebuie să fiu o mama/tată bun/ă.”
„Trebuie să am grijă de ceilalți.”
„Trebuie să muncesc mai mult.”
„Trebuie să fiu perfect/ă.”
„Trebuie să nu dezamăgesc.”
Și, fără să ne dăm seama, putem ajunge să trăim mai mult pentru așteptările celorlalți decât pentru ceea ce simțim și alegem noi.
Aici apare o întrebare importantă:
Cine sunt eu dincolo de toate rolurile pe care am învățat să le joc?
Cine sunt eu dacă nu mai încerc să fiu copilul „cuminte”?
Cine sunt eu dacă nu mai simt că trebuie să-i mulțumesc pe toți?
Cine sunt eu dacă îmi permit să spun „NU”?
Cine sunt eu dacă aleg ceva diferit de ceea ce familia mea a considerat corect?
Cine sunt eu dacă îmi ascult propriile nevoi?
RESPONSABILITATEA NU ÎNSEAMNĂ SUPUNERE
A fi responsabil nu înseamnă să faci tot ceea ce ți se cere. Responsabilitatea presupune conștientizare, alegere și asumare.
Există o diferență între:
„Trebuie să fac asta pentru că așa mi s-a spus.”
și
„Aleg să fac asta pentru că este important pentru mine și îmi asum această alegere.”
Această diferență poate părea mică, dar poate schimba profund felul în care ne raportăm la noi înșine, la relații, la familie și la propria viață.
COPILUL ÎNVAȚĂ. ADULTUL POATE ALEGE
Educația timpurie are un rol important în dezvoltarea personalității și în felul în care învățăm să ne raportăm la noi și la ceilalți. Dar ceea ce am învățat în copilărie nu trebuie să devină o sentință pentru întreaga noastră viață.
Putem observa tiparele. Putem pune sub semnul întrebării credințele învățate. Putem descoperi ce este al nostru și ce am preluat de la familie, școală sau societate. Putem învăța să punem limite. Putem spune „NU”. Putem spune „aleg altfel”. Putem deveni mai autentici.
AUTENTICITATEA începe atunci când începi să te întrebi:
„Fac acest lucru pentru că aleg eu sau pentru că am învățat că trebuie?”
Nu orice „trebuie” este greșit. Există responsabilități reale, reguli, consecințe și lucruri pe care alegem să ni le asumăm. Dar este important să facem diferența dintre responsabilitate și supunere, dintre alegere și obligație, dintre valorile noastre și regulile pe care le-am preluat fără să le mai punem la îndoială.
Maturizarea nu înseamnă să renunțăm la toate responsabilitățile. Înseamnă să învățăm să spunem:
„Da, îmi asum.”
„Nu, nu mai aleg asta.”
„Aleg să fac diferit.”
„Aceasta este alegerea mea.”
Iar în spațiul dintre „TREBUIE” și „ALEG” poate apărea ceva foarte important: TU.
Dacă simți că repeți în viața de adult tipare pe care le-ai învățat în copilărie, psihoterapia, constelațiile familiale și procesul de autocunoaștere te pot ajuta să le observi, să le înțelegi și să descoperi ce alegi să păstrezi și ce alegi să schimbi.
Tu cât din ceea ce faci astăzi alegi conștient și cât faci pentru că „așa trebuie”?
Amalia Grama
Psiholog & Facilitator Constelații Familiale Sistemice




Leave A Comment