CÂND TE SIMȚI VINOVAT PENTRU CĂ ÎNCEPI SĂ TE ALEGI

Despre sentimentul de vinovăție, limite personale, stimă de sine și nevoia de a nu te mai abandona

Există momente în care începi să simți că nu mai poți. Ai acceptat multe. Ai făcut compromisuri. Ai încercat să înțelegi. Ai pus nevoile celuilalt înaintea propriilor tale nevoi emoționale. Și poate că, mult timp, ai făcut toate acestea din iubire. Sau poate din teamă.

Teama de a nu pierde relația. Teama de a nu răni. Teama de respingere. Teama că, dacă spui „nu”, vei fi considerat egoist. Iar atunci când începi, în sfârșit, să te alegi pe tine, poate apărea vinovăția de sine.

„Oare sunt egoist?” „Oare cer prea mult?” „Oare îl rănesc?” „Oare ar trebui să mai fac un compromis?” „Oare am dreptul să spun nu?”

Sentimentul de vinovăție poate apărea chiar și atunci când faci ceva sănătos pentru tine.

Când ai învățat că trebuie să fii bun pentru a fi iubit

Uneori, vinovăția în relație nu începe în relația de adult. Poate începe mult mai devreme. Poate ai învățat că trebuie să fii cuminte. Să nu superi. Să nu dezamăgești. Să ai grijă de ceilalți. Să fii disponibil. Să nu spui „nu”. Să fii ceea ce ceilalți au nevoie să fii.

Astfel, copilul poate învăța că iubirea vine atunci când se adaptează și când renunță la propriile nevoi.

Mai târziu, adultul poate duce această lecție în relațiile de cuplu.

Acceptă lucruri pe care nu le dorește. Face compromisuri care îl rănesc. Își ignoră nevoile emoționale. Spune „da” când în interiorul lui este „nu”  Iar atunci când încearcă să schimbe ceva, apare sentimentul de vinovăție.

„Mă simt vinovat pentru că mă aleg pe mine.”

Aceasta poate fi una dintre cele mai dureroase forme ale vinovăției de sine.

Pentru că nu te simți vinovat neapărat pentru că ai făcut ceva rău. Te simți vinovat pentru că ai început să ai grijă de tine. Ai început să pui limite sănătoase. Ai început să spui ce simți. Ai început să observi ceea ce îți lipsește. Ai început să nu mai accepți orice.

Și poate că, pentru prima dată, îți dai voie să spui:

„Și eu contez.”

Dar imediat apare vocea interioară:

„Nu ar trebui.”

Aici merită să facem o diferență importantă:

Vinovăția nu înseamnă întotdeauna că ai făcut ceva greșit.

Uneori, vinovăția este doar semnul că faci ceva diferit de ceea ce ai învățat.

Dacă ai fost obișnuit să te sacrifici pentru ceilalți, o limită personală sănătoasă poate părea egoism.

Dacă ai fost obișnuit să taci, exprimarea nevoilor poate părea agresivitate.

Dacă ai fost obișnuit să accepți, un „nu” poate părea respingere. Dar poate că nu este.

Poate că este începutul unei relații mai sănătoase cu tine și al unei vindecări emoționale.

Când vinovăția te face să te abandonezi din nou

Problema apare atunci când vinovăția de sine devine atât de puternică încât te întorci la vechiul comportament.

Ai spus „nu”. Te simți vinovat. Și apoi spui „da”. Ai pus o limită. Te simți vinovat. Și apoi renunți la ea. Ai spus ce ai nevoie. Te simți vinovat. Și apoi îți retragi cuvintele.

În felul acesta, vinovăția poate deveni o cale prin care te întorci la auto-abandon. Îți abandonezi din nou nevoile pentru liniștea celuilalt. Îți abandonezi limitele pentru a păstra relația. Îți abandonezi adevărul pentru a nu dezamăgi. Și, încet, începi din nou să te pierzi pe tine.

Această formă de auto-abandon în relație poate afecta în timp stima de sine, încrederea în propriile alegeri și capacitatea de a construi relații sănătoase.

Vinovăția sănătoasă și vinovăția care te ține blocat

Este important să facem diferența între vinovăție și responsabilitate. Dacă ai rănit pe cineva, dacă ai greșit sau dacă ai încălcat o limită, vinovăția poate avea un rol.

Te poate ajuta să recunoști:

„Am greșit.”

„Îmi asum.”

„Îmi pare rău.”

„Vreau să repar.”

Aceasta poate fi o formă sănătoasă de responsabilitate.

Dar există și o altă formă de vinovăție:

„Îmi pare rău că am nevoi.”

„Îmi pare rău că nu mai pot.”

„Îmi pare rău că spun nu.”

„Îmi pare rău că vreau mai mult.”

„Îmi pare rău că nu mai accept ceea ce înainte acceptam.”

Aceasta nu este neapărat responsabilitate. Poate fi vinovăția de a te alege pe tine.

Ai voie să te alegi fără să te simți vinovat

A te alege pe tine nu înseamnă că nu îți mai pasă de ceilalți. Înseamnă că începi să înțelegi că și tu faci parte din ecuație.

Într-o relație de cuplu sănătoasă există loc pentru nevoile ambilor parteneri.

Pentru limite. Pentru vulnerabilitate. Pentru comunicare. Pentru apropiere. Pentru „da”. Dar și pentru „nu”.

Nu trebuie să te abandonezi pentru a fi iubit. Nu trebuie să accepți orice pentru a păstra o relație. Nu trebuie să îți ignori propriile nevoi emoționale pentru a nu-l dezamăgi pe celălalt. Și nu trebuie să te pedepsești pentru că ai început să te asculți.

Poate că întrebarea nu mai este:

„De ce mă simt vinovat că spun nu?”

Ci:

„Ce am învățat despre mine și despre iubire, de mă simt vinovat atunci când am grijă de mine?”

Poate că aici începe schimbarea.

Nu atunci când dispare vinovăția. Ci atunci când poți să o simți și, totuși, să nu te mai abandonezi din cauza ei.

Să îți asculți nevoile. Să îți respecți limitele. Să îți recunoști emoțiile.

Să înveți iubirea de sine.

Să te alegi.

Fără să mai crezi că pentru a fi iubit trebuie să renunți la tine!

 

💜 Amalia Grama
Psiholog & Facilitator Constelații Familiale Sistemice